De ce oamenii ascultă sisteme despre care știu că sunt greșite | Shermin Kruse J.D., Psychology Today Ce face epuizarea judecății morale. Puncte cheie - Ascultarea este condusă mai mult de epuizare decât de credință. - Saturația cronică de informații epuizează agenția morală. - Dezangajarea este o strategie de supraviețuire, nu apatie. --- Reflectând asupra schimbărilor dramatice din opinia publică, înclinațiile politice și normele sociale, un prieten a întrebat recent cum este posibil ca atât de mulți oameni să-și fi schimbat valorile atât de repede. Răspunsul mai tulburător este că mulți nu și-au schimbat deloc valorile; Au schimbat câtă atenție își pot acorda. Tot mai des, oamenii nu mai întreabă ce cred, ci cât mai pot purta. Ne place să credem că ascultarea este o chestiune de credință. Ca oamenii să se conformeze pentru că sunt de acord, pentru că sunt convinși sau cel puțin pentru că le este frică. Dar, de cele mai multe ori, ascultarea și chiar frica au foarte puțin de-a face cu credința. Oamenii ascultă adesea sisteme despre care știu că sunt greșite nu pentru că sunt convinși, ci pentru că rezistența este epuizantă. Mulți americani recunosc acest sentiment acum, chiar dacă nu l-ar numi astfel. Fluxul constant de știri dramatice. Ciclul nesfârșit de criză, indignare, inversare și escaladare. Senzația că totul e urgent și nimic nu se poate rezolva. În timp, acest lucru face ceva subtil psihicului. Nu îi face pe oameni neglijenți. Îi face să obosească. Eu, unul, mă simt obosit. Sătul de senzația că fiecare moment cere o reacție, o poziție, o reprezentație de îngrijorare. Sătul să i se spună că totul este catastrofal și urgent, fără să i se ofere nicio cale clară spre reparare. În timp, acest tip de saturație nu mai ascuțește claritatea morală. Îl estompează. Când oboseala ajunge la acest nivel, ceva subtil începe să se schimbe. Cercetările privind lipsa cognitivă arată că atunci când lățimea mentală este solicitată, atenția se restrânge și judecata de ordin superior are de suferit. Toleranța la ambiguitate crește pentru că nu există suficientă energie pentru a o contesta. Standardele pentru ceea ce pare acceptabil sunt tăcut mai mici; Suntem pur și simplu prea epuizați ca să ne mai certăm din nou. Și lucruri care odinioară provocau întrebări încep să treacă fără comentarii, dar pentru că a le contesta pare prea costisitor. Din punct de vedere psihologic, asta nu este apatie. Este vorba despre conservarea sistemului nostru nervos, care, atunci când este inundat de stimulare constantă și amenințări nerezolvate, începe să prioritizeze stabilitatea în detrimentul analizei. Atenția se restrânge, implicarea devine tot mai selectivă, iar mintea începe să caute modalități de a reduce frecarea și de a păstra echilibrul, chiar și atunci când asta înseamnă să accepte condiții pe care altfel le-ar rezista. În practică, acest lucru poate părea că ai răsfoi titlurile fără să citești mai departe de primul paragraf, nu pentru că problema nu contează, ci pentru că să o asimilezi pe deplin pare copleșitor. Poate părea că evitarea unor conversații care odată păreau importante, pentru că costul emoțional al dezacordului depășește acum speranța de rezolvare. Poate părea acceptarea deciziilor procedurale sau a unor norme instituționale care par vag greșite, pur și simplu pentru că contestarea lor ar necesita energie care nu mai pare disponibilă. În aceste momente în care oboseala psihologică ne afectează și continuarea atenției începe să pară nesustenabilă, oamenii nu sunt de acord atât cât se adaptează. Atenția lor s-a restrâns din cauza oboselii colective. Evităm conversațiile în care am intrat odată de bunăvoie și lăsăm deciziile tulburătoare să treacă fără comentarii, pur și simplu pentru că răspunsul ar necesita mai multă energie decât pot aloca. În timp, ignorarea devine un act de autoconservare, iar distanța emoțională devine o modalitate practică de a te proteja atunci când implicarea susținută implică un cost psihologic prea mare. Acesta este terenul liniștit în care ascultarea își prinde rădăcini. La urma urmei, deși psihologia s-a concentrat mult timp pe frică ca motor al conformării, pedeapsa (sau amenințarea acesteia) nu explică pe deplin acceptarea pasivă pe care o vedem în viața de zi cu zi, mai ales în societățile în care oamenii încă se imaginează liberi. Aceasta este externalizare morală. Responsabilitatea nu dispare, dar migrează. Persoana nu întreabă: "Este corect așa?" Întrebarea mai ușor de gestionat devine "Este obligatoriu de la mine?" sau chiar, "Pot să-mi permit să mă gândesc la asta chiar acum?" Calmul joacă un rol puternic aici. Oamenii asociază calmul cu siguranța și ordinea, așa că mulți oameni poartă astăzi o neliniște privată alături de tăcerea publică. Putem simți că ceva nu este în regulă, dar a ști asta nu este același lucru cu a ști ce să facem în privința asta. Și când nu pare să existe o acțiune clară, retragerea pare mai sigură decât implicarea. În astfel de tipare, vedem o adâncire a neputinței învățate. Am fost indignați de zeci de ori în ultimele luni, dar schimbarea nu a venit, așa că sistemul nostru nervos se adaptează la indignare și pur și simplu încetează să se mobilizeze. Încă ne pasă—rămâne să repetăm că nu este apatie la muncă. Suntem doar foarte, foarte obosiți. Înseamnă asta că persoanele care sunt martori tăcuți nu poartă nicio responsabilitate pentru inacțiunea lor? Nu. Dar faptele sunt că curajul necesită energie, atenție și un simț al agenției, ceea ce înseamnă că curajul moral nu poate fi separat de capacitatea psihologică. Poate întrebarea mai tulburătoare, atunci, nu este de ce oamenii ascultă sisteme despre care știu că sunt greșite. De aceea atât de multe sisteme sunt structurate în moduri care depind de epuizare, nu de persuasiune. Dacă vrem să înțelegem ascultarea în momentul actual, trebuie să ne uităm nu doar la ceea ce cred oamenii, ci și la ceea ce reușesc și la ce i-ar costa să aibă o atenție susținută. Etica nu dispare în aceste sisteme, pur și simplu este înlocuită. Și până când nu ne confruntăm cu modul în care epuizarea modelează comportamentul moral, vom continua să înțelegem greșit conformitatea. Vom continua să căutăm antagoniști acolo unde adesea sunt doar oameni copleșiți, făcând tot ce pot pentru a trece printr-o altă zi fără să se destrame. Astfel, în cele din urmă, ceea ce menține multe sisteme în picioare nu este credința sau cruzimea. Mai degrabă, este eroziunea lentă a capacității noastre de a continua să acordăm atenție. Notă a autorului: Această lucrare reflectă teme explorate în lucrarea lui Shermin Kruse despre Empatia Stoică, care examinează modul în care reglarea emoțională, agenția morală și rezistența psihologică modelează luarea deciziilor etice în sisteme complexe.

Calul robot al Kawasaki intră în producție | Victor Tangermann, Futurism Kawasaki a anunțat că a început să lucreze la transformarea în realitate a viziunii sale ambițioase pentru un cal robotic cu patru picioare. În aprilie, am dat peste un videoclip spectaculos și aproape în întregime CGI al unui concept bizar pentru un "cal" robotic cu patru picioare călărit. Videoclipul a arătat conceptul misterios, numit Corleo, cutreierând terenuri stâncoase, sărind peste crăpături înghețate, traversând peisaje înzăpezite fără a-și pierde echilibrul și traversând o pădure întunecată noaptea — toate acestea purtând un adult pe spate și fiind alimentat de o celulă de energie cu hidrogen. În timp ce compania din spatele ideii, Kawasaki Heavy Industries, a prezentat un model la scară reală la o expoziție la acea vreme, promițând un dispozitiv gata de producție până la data îndepărtată a anului 2050, noi am avut mari dificultăți să credem că Corleo nu era altceva decât vaporware pur. Dar compania a anunțat acum că a început să lucreze pentru a-și transforma viziunea ambițioasă în realitate, cu decenii înaintea termenului. După cum raportează New Atlas, Kawasaki înființează o echipă dedicată de "Dezvoltare a Afacerii Safe Adventure", cu scopul de a prezenta un prototip funcțional la Expo 2030 din Riyadh, Arabia Saudită. Compania speră să pună această motocicletă neobișnuită pe picioare la vânzare până în 2035, un plan ambițios care menține livrarea mult în viitor pentru a evita rușinea pe termen scurt — ne uităm la tine, Elon Musk! Potrivit unui comunicat de presă, Kawasaki dezvoltă și un "simulator de condus care permite experiența de condus a vehiculului de mobilitate cu patru picioare." Dincolo de vizarea căutătorilor de senzații tari, compania sugerează și că Corleo ar putea fi folosit pentru a "elimina accidentele montane și a face regiunile muntoase sigure și plăcute pentru toată lumea." Sigur, poate părea un început promițător — dar există multe motive să rămânem sceptici. În primul rând, atingerea agilității pe care compania a afișat-o în videoclipul său original de marketing va rămâne probabil o provocare inginerească uriașă. Rămâne neclar ce va putea face exact un prototip pregătit pentru producție la Expo 2030 — peste doar patru ani — de asemenea. Pe de altă parte, am văzut domeniul roboticii făcând progrese mari, cu o avalanșă de roboți umanoizi care pot dansa, pot face kickboxing și chiar pot pregăti un mic dejun elaborat. Roboții cu patru picioare au învățat, la fel, să navigheze fără efort peisaje accidentate și chiar să păstorească oi. Pe scurt, pentru moment ne rezervăm judecata — dar suntem totuși entuziasmați de perspectiva unui cal robotic pe care să-l putem călări până la apus, nu foarte diferit de Aloy, protagonista popularei serii de jocuri video "Horizon".

Tot ce am făcut pentru @ScottAdamsSays și comunitatea lui a urmat din mantra simplă a lui Scott: Fii util. Am învățat atât de multe de la Scott, iar Legea Reciprocității a intrat în vigoare. Nu puteam fi doar un consumator pasiv, trebuia să contribui. Să fie de folos. Pentru Scott. Postarea poveștilor care îi plac lui Scott m-a făcut să fiu atentă la ce spunea Scott – ce subiecte îi pasă, lucrurile pe care le evita. Mi-a ascuțit învățarea pentru că am început imediat să o pun în practică. Sunt onorat că i-am fost de folos lui Scott și voi face tot ce pot pentru a-i duce mai departe lecțiile și pentru a continua să fiu de folos. Mulțumesc, Scott, pentru tot.